Povestea unei mici ambasadoare în SUA...

Se numeşte, Ecaterina Lutisina din Bălţi, o adolescentă obişnuită cu vise banale. Experienţa, ce avea să o marcheze pentru toată viaţa, a început cu o ştire auzită la radiou.

O filială a Consiliilor Americane pentru Învăţământ Internaţional: ACTR/ACCELS anunţa un program-concurs „FLEX”, finanţat în întregime de Guvernul SUA, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Moldova pentru elevii din republică, în urma căruia, finaliştii aveau posibilitatea de a petrece un an academic în SUA. Programul este emplementat în Republica Moldova din anul 1992, iar „protagonişti” ai acestuia sunt elevi din fostele ţări CSI.
Curios i s-a părut faptul că erau invitaţi să participe la concurs elevii claselor a 9-a, a 10-a şi a 11-a, iar pentru înscriere era nevoe decât de buletin şi pix. Entuziasmată, a vorbit cu părinţii şi împreună au hotărât să vină în Chişinău. Aici a aflat regulamentul, şi în trei zile urma concursul. Era nevoe de cunoaştere elementară de engleză, dorinţă de schimb educaţional între „ea” ca reprezentant al unei culturi şi americani, ca promotori ai altei culturi, paşaport de circulaţie internaţională şi semnătura participantului, pe actul ce desemna o serie de responsabilităţi pe care şi le va asuma eventual.
A urmat un test de cunoaştere generală a limbii engleze, a doua etapă, o probă orală de înţelegere a unui discurs în engleză, şi cea de-a 3-ea probă, la care au ajuns circa 1000 de persoane selectate, care consta într-un interviu. Dosarele cu materialele celor înscrişi la concurs au fost expediate în America, iar peste o lună a primit o scrisoare în care era felicitată pentru că, reuşise.
Un pic speriată şi confuză, a ezitat să se bucure, dar era prea frumos să renunţe tocmai atunci, când visul ei prindea contur...A luat legătura cu d-na Irina Nicorici, coordonatoarea programului, a aflat că alţi 49 de copii se bucurau ca şi ea în clipa aceea, alţi 690 de adolescenţi au trecut deja prin această experienţă din 1992 încoace şi că anul de studii 2007-2008 îl va face în Meridian, Mississipi.
Gazda le era asigurată într-o familie de acolo, toate cheltuielile le-a suportat guvernul american, erau persoane autorizate care răspundeau de siguranţa lor şi mai beneficia şi de o bursă de 120$.
Au urmat zile departe de casă, dar şi un an de neuitat alături de o altă civilizaţie. Aici nu exagerează, zice ea, pentru că modul de viaţă ameican şi stilul non-conformist au marcat-o şi au transformat-o într-o persoană cu adevărat independentă, desprinsă de spiritul „colectivist” însuşit în Moldova. La rândul ei, le-a povestit celor de acolo despre tradiţiile noastre, le-a gătit sarmale şi le-a vorbit de 8 martie; i-a uimit prin curajul ei de a fi departe de casă, prin capacitatea de a fi deschisă cu toată lumea şi prin faptul că şi-a asumat atâta responsabilitate.
11 luni au trecut ca un vis, iar maturitatea ce a venit odată cu această experienţă a transformat-o într-o altă persoană la întoarcere.
A învăţat să fie punctuală, a văzut cum e să alegi să studiezi materii pentru care optezi tu la şcoală, a înţeles câtă responsabilitate implică libertatea şi cât de diferiţi suntem ca popoare.
Nu regretă nimic, trăieşte dulci amintiri de mai bine de o jumătate de an şi are speranţa că prin experienţa acumulată, va putea schimba ceva în concepţia colegilor, apropiaţilor şi prietenilor ei.

Notă:Anul acesta, programul-concurs „FLEX”, va avea loc în Drochia(14 septembrie), Ungheni(16 septembrie), Cahul(21 septembrie), Bălţi (24 septembrie), Anenii Noi(28 septembrie), Chişinău(3 octombrie). Sunt aşteptaţi elevii claselor a 9-a, a 10-a şi a 11-a, din toată republica. Pentru mai multe detalii, E-mail:flex@americancouncils.md sau nr. de telefon:0(22)225860.

Hai la doctori, 3 la kg!

Domnule doctor, a venit nenea Ion, pacientul nostru fidel. Îl primiţi la consultaţie?”. “Da, normal, că doar orice bolnav e o sursă de venit. Mă rog, mai mult pentru mine decât pentru tine”.

Foarte mulţi medici de pe plaiurile noastre mioritice nici măcar nu-i bagă în seamă dacă aceştia nu vin „înarmaţi” cu euroii sau miile de lei, „stimulente” pentru ca actul medical să fie bine făcut şi să beneficieze de un tratament uman din partea curanţilor. Şi aşa sistemul medical este vai de steaua lui, şi aşa scoatem din buzunare „fără număr” să ne cumpărăm medicamente, materiale sanitare – inclusiv mănuşi chirurgicale – pentru că subfinanţarea este atât de cruntă, încât a lăsat spitalele la pielea goală. Colac peste pupăză, mai trebuie să şi dăm mită unor oameni plătiţi pentru munca -vă scot la interval doar câteva dintre declaraţiile de avere ale celor „cu experienţă”. Anual, în buzunarul medicilor se duc circa 30 milioane de euro, bani… negri. Circulaţia „murdăreilor” (adică a banilor, ca să nu se înţeleagă altceva) se face pe trei flancuri: de la pacient la medic, de la companiile farmaceutice la medici şi de la companii către personalul administrativ. Cică mita asta pe care lumea o dă medicilor e binevenită, că e semn de recunoştinţă, de apreciere pentru efortul făcut de a-i face bine! Şi salariul ce e? Un bonus pe care tot noi îl plătim? Şi atunci când actul medical este condiţionat de mită? Dar atunci când plăteşti de frică să nu fii tratat ca un câine? Peste 50 la sută dintre moldoveni dau mită înainte de prescrierea tratamentului sau de intervenţia chirurgicală, şi nu din proprie iniţiativă, ci pentru că aşa li se cere, arăta un studiu realizat de Barometrul Opiniei publice, în anul 2009. Nu se poate precizlice o sumă medie plătită de oameni drept stimulent de treabă bună pentru că, odată ajuns la spital, mita diferă în funcţie de specializarea medicului respectiv. Cert este că medicii chirurgi îi bat la funduleţ pe toţi ceilalţi în ceea ce priveşte valoarea mitei. E şi normal. Munca lor e mult mai valoroasă şi pentru binele omului care se lasă tăiat. În plus, trebuie să îi oferi chirurgului cât mai mult dacă nu vrei să arăţi ca Frankestein.. De obicei, în spitale, medicii sunt nişte domni şi nu cer ei banii. Le bagă la înaintare pe asistente. Şi, dacă nu sunt mulţumiţi de grosimea plicului, o să afli, tot prin intermediul lor. Totuşi, cea mai bună metodă de a-l face pe om să scoată ceva este indiferenţa şi faţa mereu preocupată de alte lucruri – ca să-şi dea omul seama că îi alocă şi lui un picuţ din preţiosul lui timp şi, dacă vrea, mai multă atenţie… costă! Şi vreau să închei acest comentariu, cu un superbanc: Anunţ pe uşa cabinetului unui doctor: „Nu mănânc şi nu beau bomboane şi flori! Euro va fi mereu deasupra leului!”. V-aţi prins?

FEMEIA...

În această luptă cu timpul, femeile se vor tot mai sus pe scara profesională. Ce facem însă atunci când aceste dorinţe materialiste, vin în detrimentul tradiţiei, a practicilor uzuale şi chiar a religiei.  Suntem un popor majoritar creştin-ortodox şi nu putem neglija predicile bisericii atunci când vine vorba de dorinţa de emancipare. Vrem drepturi, dar avem şi obligaţiuni. Într-o dilemă în care se confruntă spiritul şi dorinţele materialiste doar biserica este capabilă să dea prioritate esenţei.

Despre statutul femeei, dorinţele ei şi limitele acestora, am stat de vorbă cu Părintele Ion, parohul Bisericii “Sfântul Ioan Botezătorul” din oraşul Leova.

 C.L: Care este statutul femeei, vis-à-vis de cel al bărbaţilor, în  religia creştină?

P.I: Spre deosebire de alte religii, creştinismul recunoaşte drepturile femeilor în rând cu cele ale bărbaţilor. Odată cu apariţia cuvântului Mântuitorului Iisus Hristos, a apărut şi cuvântul femeie ca fiinţă omenească. Înainte de acest fenomen, femeia era considerată la o treaptă cu celelalte vietăţi de prin gospodărie. Creştinismul vine să acorde femeei drepturi şi libertate de exprimare, la un nivel cu bărbaţii.

C.L: Cum a evoluat rolul femeei in biserică?

P.I: Ucenicii şi apostolii care au rămas să răspândească cuvântul lul Iisus Hristos, mergeau în aceste “misiuni” însoţiţi de femei, care se numeau “Diaconiţe”. Ele ajutau femeile să se pregătească pentru botez, propăvăduiau practici din Evanghelie, astfel că rolul lor era chiar prioritar în multe acţiuni de acest fel. Din prisma spiritualităţii şi a creştinităţii, de-a lungul mai multor secole, femeile s-au manifestat ca fiinţe riguroase şi ascetice, uneori mult mai impunătoare decât bărbaţii. Drept exemplu pot servi personalităţile Preacuvioaselor: Maria Egiptenca, care a petrecut 40 de ani în pustiu pentru purificare sufletească şi Sf. Parascheva, ocrotitoarea oraşului nostru, care, la fel, a dat dovadă de un curaj, ce deseori îi lipseşte unui bărbat.

 C.L: Ce părere aveţi despre sintagma: barbatul este “capul” familiei iar femeia - “gâtul”?

P.I: Chiar la Taina Cununiei este un moment  în care se stipulează că “bărbatul va fi capul familiei, iar femeia va asculta de bărbat”. Dar acesta se referă la bărbaţii care respectă fameia de lângă ei şi nu vor folosi această povaţă pentru a o îndobitoci şi pentru a o transforma într-o sclavă. Porunca respectivă se referă la acei bărbaţi, care ştiu de cuvântul lui Dumnezeu şi îl respectă întocmai. Orice femeie cred că ar vrea un bărbat puternic care să aibă grijă de ele şi să le ofere un sprijin adevărat. În societatea noastră, bineînţeles că, deseori, femeile sunt cele care dirijează în familie, pentru că, cu părere de rău, mulţi bărbaţi vor să fie doar serviţi şi respectaţi prin simplu fapt că poartă acest nume şi nu prin exemplu  de a fi demn de bărbăţia la care pretind.

C.L:Cum priveste bBiserica dorinţa femeei de a se etala la eceeaşi treaptă cu bărbaţii?

P.I: În creştinătate, femeia îşi are rolul ei. Femeia este gospodină, soţie, este cea care naşte copii, şi nu poate fi aşa, ca bărbatul să fie cel care-i va creşte.

În ceea ce priveşte această dorinţă de a lua locul bărbaţilor în anumite domenii sau de a conlucra cu aceştia la aceeaşi treaptă, biserica nu este  împotrivă, atâta timp cât femeia nu va uita de familie şi copii.

C.L: Credeţi că religia a influenţat oarecum fenomenul prezenţei bărbaţilor în număr mai mare la posturile de conducere, în raport cu cel al femeilor?

P.I: Acest fenomen este influenţat mai curând de evoluţia istoriei decât de predicile religioase. Bărbaţii din cele mai vechi timpuri se ocupau cu afacerile, bussinesul, acest lucru devenind în timp un fel de tradiţie, normă. Dar acest lucru nu înseamnă că nu au existat şi nu există femei capabile să ducă o afacere. Dimpotrivă, femeia, având această experienţă de a creşte copilul ca şi om pentru societate, de multe ori va face un lucru mai calitativ şi cu un simţ al practicii mult mai dezvoltat.

C.L: Este posibilă o armonie între rolul de mamă, soţie, gospodină şi cel de femeie cu statut şi carieră?

P.I: Important este ca în această luptă pentru o reuşită în domeniul profesional, să nu uite de esenţa genului pe care îl poartă, acel de femeie. Atâta timp cât nu vor substiui feminitatea şi grija maternă cu spiriul de egocentrism şi reuşită cu orice preţ, biserica va susţine şi va binecuvânta aceste femei. Fiecare are dreptul la realizarea propriilor vise, dar nu se justifică scopul, atunci când metodele de al obţine, vin în detrimentul responsabilităţilor pe care le avem faţă de apropiaţii noştri.

Interviu realizat de

 Anastasia Ciuleacu